Fondul Monetar Internațional (FMI) s-a alătuat Trezoreriei SUA criticând Germania pentru politicile economice de încurajare a exporturilor și stimulare insuficientă a consumului, despre care afirmă că împiedică o recuperare mai rapidă a țărilor europene lovite de criza datoriilor.
La scurt timp după ce Trezoreria a afirmat într-un raport că excedentele comerciale ale Germaniei afectează recuperarea economică în Europa și la nivel global, David Lipton, prim-adjunctul directorului general al FMI, a cerut de asemenea executivului de la Berlin să reducă surplusul comercial la „un nivel adecvat” pentru a ajuta alte state din zona euro să-și diminueze deficitele, potrivit Bloomberg.
„Reducerea deficitelor excesive din zona euro pur și simplu nu poate avea loc decât dacă scad și excedentele”, a spus Lipton, într-un discurs la Academia Americană din Berlin.
Divergențele privind influența Germaniei în politicile economice ale Europei, precum și în alte regiuni, se suprapun scandalului diplomatic cauzat de dezvăluirile că SUA și-au spionat aliații, inclusiv telefonul cancelarului Angela Merkel.
Lipton a cerut Germaniei să „privească imaginea de ansamblu la nivel global” în stabilirea politicilor. Cea mai mare economie din Europa, a fost anul trecut al treilea mare exportator la nivel global, cu livrări la extern de peste 1.360 de miliarde de euro.
Oficialii germani resping criticile Trezoreriei, afirmând că aceastea nu sunt justificate.
„Nu există dezechilibre în Germania care să necesite o corectare a politicilor noastre fiscale și economice, adecvate susținerii creșterii”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe de la Berlin.
FMI nu cere Grmaniei să-și schimbe modelul economic, ci doar să aducă cererea de consum în echilibru cu exporturile, prin încurajarea creșterii salariilor și investiții, a spus Lipton.
Germania a înregistrat anul trecut un excedent comercial de 188 de miliarde de euro, al doilea cel mai mare începând din 1950. Surplusul reprezintă însă 6,3% din PIB, în limita de 6,5% considerată acceptabilă de către FMI. Aproape 70% din exporturile Germaniei au avut ca destinație țări europene.